Cap. XI (Parte D)
- Sine! Sine! – rispuse iddru. – Eccomu! Eh, dimme na cosa: Ma deveru stu scazzamurieddhru tou pote fare quarsiasi cosa ca li dici?
-
Nah! Ce te pare ca sta scherzu? Timme, ce desideriu tieni moi? Propriu a stu momentu? Pe’ casu, giustu ca stamu an taula, ulii nu picchi te carne rrustuta, macari te porcu, già pronta e cucinata?
-
Era bonu! – rispuse iddru. – Ca muglierama non ne face mai ca tice ca li ncrisce cu se rrusta annanzi lu focu insieme alla carne.
-
Beh, allora ogni fiata ca lu scazzamurieddhru t’ha fare nu desideriu tocca prima li mpizzi nu cauce te preavvisu e poi cu dici ste parole: Scazzamurieddhru te suttafunnu, nu piacere o te sprufunnu, ddo’ piatti te carne te porcu allu cchiù prestu, moi m’hai fare issire lestu! – e poi li mpizzi n’auru cauce pe’ rincraziamentu, cussì, nah! – Mpizzai n’auru cauce allu saccu e le cose a ddhra intra ficira ntorna nu bellu rumore te scasciatu.
-
Beh! – tisse lu massaru. – E lu porcu a ddhru stae? Non viciu nienzi!
Allora, tiesi n’auru cauce allu saccu e nfilai ntorna la centra intra lu bucu e l’uccieri a ddhra puntu critàu: – Aaahhhiii! Intru lu furnu stae! Intru lu furnu!
-
Ntonietta! – Tisse lu massaru. – Vidi intra lu furnu! Mmanisciate! Vidi se ave lu porcu!
Muglierasa ntassàu, me cuardàu storta, trimulannu comu na canna, e tisse:
-
Maritu miu, possibile ca criti a quiddhru ca tice stu’ fessa? Pote mai esistere lu scazzamurieddru? Quiddhre tutte chiacchiere pe’ li babbati te paise suntu!
-
Beh, – rispuse iddru, – de quai a belvedere ce pocu. Apri lu furnu e vidi se ave lu porcu!
La Ntonietta cutulàu la capu te tritta a mancina, ca sapìa ca lu porcu rustutu nc’era te veru intra lu furnu e ca n’auru porcu, mutu cchiù biu, stìa puru intra la mattrabanca. Perciò, cu nu fazza scoprire ci nc’era a ddhra intra, aprìu lu furnu e finse la cchiù cranne meraviglia:
-
Nah! Cose te pacci! Deveru carne rustuta te porcu ave!
-
Vitisti? Vitisti ce bete forte stu scazzamurieddru? Nnucila! Nnucila ca ne la mangiamu!
E iddhra nnusse li ddo’ piatti ca arduràne te lu largu e ne li mangiammu propriu te custu. Lu massaru se stuciàu li musi alla tuaglia e tisse:
-
Peccatu ca non ave nu picca te vinu, ca oramai l’imu spicciatu. Noh, Ntonietta?
-
Sine! Non ave vinu cchiui!
-
E ce problema nc’ete? Ce boi nu buttiglione te mieru, pe’ casu? Nah, basta ne la ticu allu scazzamurieddhru miu e beccute e fattu! – Tiesi nu cauce allu saccu e dissi:
-
Scazzamurieddhru te suttafunnu, nu piacere o te sprufunnu, nu buttiglione te mieru allu cchiù prestu, moi m’hai fare issire lestu! – ncarrài ntorna la centra intra lu craottu te la mattrabanca e quiddhru critàu:
-
Intru la capasa! Guarda intru la capasa! A ddr’intru l’ave!
Lu massaru tisse a muglierasa: – Mmanisciate, Ntonietta! Apri la capasa e vidi se ave lu vinu!
-
Ma ce voi cu aggìa a ddr’intru? Friseddhre ave e basta! Non sai? – rispuse iddhra sperannu cu la cricia.
-
Beh! Pote éssire, ma tie cuarda lo stessu se l’ave!
La Ntonietta calàu la capu e aprìu la capasa e ntorna se meravigliau:
-
Nah! Non è possibile! – critàu. – Nu buttiglione te vinu ave!
-
Vitisti? E tie ca dicivi ca allu scazzamurieddhru critene li babbati! Portalu ca ne lu bivimu. Portalu!
(continua crai o nu giurnu te quisti quai)